Începuturile învățământului tehnic superior în Banat

Primele forme de învățământ în limba română în zona Banatului au apărut între anii 1556-1566 în localitățile Lugoj și Caransebeș. Cât privește Timișoara, au existat școli românești încă de pe vremea ocupației otomane. După izgonirea turcilor 1716 în Timișoara se găsea o școală pentru elevi români, aromâni și sârbi. În 1825 cartierul Fabric găzduia primele clase pentru fete. Mai apoi în secolele XVIII și XIX, iau ființă peste tot gimnazii și licee (1726 Gimnaziul călugărilor iezuiți, 1775 școala pedagogică germană, 1788 Liceul călugărilor piariști, 1838 Liceul comercial, etc.).

Este de menționat că între 1845-1848, a funcționat la Timișoara și o Facultate de Filozofie și Drept, desființată însă în anul revoluționar 1848.

Dezvoltarea învățământului românesc timișorean în secolul XIX, este legată de personalitatea lui Grigore Obradovici, director al școlii române din Timișoara (1812) despre care Dimitrie țichindeal spunea: “Mult ostenește cu o negrăită râvnă, pentru luminarea neamului daco-românesc”.

Creșterea potențialului economic în această zonă de vest a țării a condus la o serie de succese timișorene în secolul trecut, dintre care putem menționa cu legitimă mândrie și satisfacție că Timișoara a fost racordată mereu la dezvoltarea tehnicii și că în această direcție au fost aici multe premise care au devansat lumea occidentală.

Astfel în anul 1854, a fost introdus primul telegraf, în 1881 primul telefon, în 1857 a fost construită linia ferată Timișoara-Seghedin, în 1857 s-a introdus la Timișoara iluminatul public cu gaz, iar în 1884 orașul a devenit primul centru urban din Europa având străzile iluminate electric pe o distanță de 60 km.

În anul 1869, s-a construit tramvaiul cu cai care devine electric în 1889. Dezvoltarea economică a acestei zone a țării precum și premisele tehnice care au fost implementate au impus cu tot mai multă acuitate ideea creării unei școli politehnice în Banat, care să fie capabilă să furnizeze acestei regiuni specialiști de înaltă calificare tehnică.

O întreagă galerie de ilustre personalități ale vremii s-au angajat cu har și măiestrie la ceea ce va avea să fie crearea școlii Politehnice din Timișoara.

Într-un articol întitulat "O universitate în Banat" publicat în ziarul “Banatul românesc” din noiembrie 1919, Traian Lalescu, pe atunci profesor la Universitatea din București, preconiza crearea la Timișoara a unei universități, cu facultăți tehnice și umanistice care să răspundă nevoilor industriei bănățene ca și “dorinței arzătoare de cultură a unei populațiuni care si-a arătat totdeauna mintea deschisă năzuințelor omenirii spre frumos spre bine și spre adevăr.”

Înființarea școlii politehnice este legată de numele inginerului Stan Vidrighin primarul orașului Timișoara în anul 1920 și ulterior rector al școlii Politehnice, care într-un convingător memoriu din 27 februarie 1920 solicita Ministerului Instrucțiunii și Cultelor înființarea unei Politehnici, citez: “A argumenta necesitatea unei Politecnici în România este lucrul cel mai ușor. Fosta Ungarie, care avea o Politecnică de prim rang, simțea nevoia unei a doua politecnice…” Timișoara este centru industrial. Are astăzi peste 60 de fabrici. În această privință nici un oraș din România mare nu i se poate asemăna. Timișoara deci, luată în sine, are un caracter per eminențiam de oraș industrial, are o viață economică dezvoltată și superioară altor orașe. Acestui fapt important i se adaugă și acea calitate a Timișoarei, că este așezată într-un mediu în care e concentrat un număr remarcabil de esploatări și uzine, cari toate gravitează spre acest oraș și își varsă produsele în brațele acestuia.”

În data de 11 Noiembrie 1920 este semnat de către Regele Ferdinand Decretul Lege, privind înființarea din 15 Noiembrie 1920 a “școalei Politehnice” din Timișoara. Acestui monarh îi datorăm și memorabila frază rostită câțiva ani mai târziu, în incinta tinerei Politehnici: “Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa.”

Înființarea Politehnicii a avut un larg ecou în țară. Cotidianul “țara” din 2 decembrie 1920, consemna prin Camil Petrescu :” Vestea că în sfârșit Timișoara va fi înzestrată cu mult dorita Politehnică, menită să dea un caracter de oraș universitar acestei capitale a Banatului, a fost primită cu profundă mulțumire de toate straturile societății noastre. Este de netăgăduit că această școală prin înaltul ei nivel cultural, va contribui foarte mult ca să facă din Timișoara centru intelectual pe care îl dorim cu toții.

școala Politehnică din Timișoara a început în 1920 cu 117 studenți. Primul rector al școlii a fost Traian Lalescu care a pus piatra de temelie a acestui lăcaș de cultură tehnică. În deschiderea noului an de învățământ la 30 Noiembrie 1921, în cuvântul de deschidere rectorul Victor Vâlcovici menționa existența unui număr de 269 de studenți care frecventează două secții mine-metalurgie, electromecanic.

Dacă școala Politehnica din Timișoara a pornit în anul 1921 cu 117 studenți și o singură specializare, iar pe parcursul trecerii anilor a înființat o serie de noi specializări și o serie de facultăți, putem spune că astăzi: Universitatea “Politehnica” din Timișoara are noua facultăți, 80 de specializări, un corp didactic format din 897 cadre didactice, peste 11.000 de studenți și circa 800 alți angajați.

Scurt Istoric al Facultății de Construcții

Școala Politehnică din Timișoara a funcționat până în anul 1941 cu Facultatea de Electromecanică care avea 2 specializări: mine-metalurgie și electro-mecanică, când prin Decretul Lege nr. 3134/11 noiembrie 1941 al Consiliului de Miniștri, se înființează Facultatea de Construcții cu specializarea Construcții civile și industriale. Prin înființarea acestei facultăți, s-a realizat și visul pentru care profesorul Victor Vlad, unul din ctitorii de marcă ai școlii Politehnice, militase aproape 20 de ani.

După reforma învățământului din 1948, învățământul de construcții din Timișoara a cunoscut o dezvoltare și o diversificare continuă în ceea ce privește forma de învățământ (zi, seral, fără frecvență), durata studiilor (lungă, scurtă durată), condițiile de admitere precum și secțiile de specializare.

Din anul 1948, în cadrul facultății funcționează două secții de specializare:

  • Construcții civile și industriale
  • Construcții hidrotehnice.

În anul universitar 1953-1954, se înființează secția de Alimentări cu apă. În anul 1957, secția de Construcții civile și industriale, devine secția de Construcții civile, industriale și agricole, tot în acest an în locul secțiilor de Construcții Hidrotehnice și Alimentări cu apă se înființează o singură secție, cea de Construcții și instalații hidrotehnice.

Dezvoltarea și diversificarea activităților economice din zona de vest a țării, solicită și diversificarea activității de pregătire a specialiștilor, în acest sens, în Facultatea de Construcții se înființează în anul universitar 1962-1963 o secție de Hidrotehnică agricolă, iar în anul universitar 1963-1964 se înființează secția de Drumuri și poduri.

În anul 1968-1969, secția de Hidrotehnică agricolă își schimbă profilul în secția de Îmbunătățiri funciare, iar secția de Drumuri și poduri devine secția de Căi ferate, drumuri și poduri.

Începând cu anul universitar 1954-1955, s-a înființat la secția de Construcții Civile industriale și agricole, cursuri fără frecvență, iar în anul 1961-1962 a început lichidarea lor și înființarea la aceeași secție a cursurilor serale cu durata de 6 ani.

În anul universitar 1968-1969 în cadrul facultății se înființează secția de subingineri la specialitatea Construcții civile și industriale atât la cursurile de zi cât și la cele serale. Concomitent cu crearea cursurilor serale la subingineri, în toamna lui 1968 a început și lichidarea cursurilor serale pentru ingineri la aceeași secție.

În anul 1970 se înființează secția de Conductori arhitecți cu o durată de școlarizare de 3 ani care funcționează până în anul 1982, când se desființează. Este de remarcat faptul că o parte însemnată din absolvenții acestei specializări își continuau studiile la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din București.

Începând cu anul universitar 1977-1978 în cadrul facultății se înființează specializarea de Instalații pentru construcții. În anul 1978 se reînființează secția de ingineri cursuri serale la specializările Construcții civile, industriale și agricole, iar în 1979 la specializarea de Căi ferate, drumuri și poduri.

În anul 1990 se înființează specializarea de Arhitectură cu durate de 6 ani. În același an, specializările din domeniul Hidrotehnic se separă și se înființează Facultatea de Hidrotehnică.

În anul 1991 în cadrul facultății se înființează profilul de Geodezie cu specializarea Cadastru și specializarea Inginerie civilă cu limba de predare engleză și germană.

Din anul universitar 1993-1994 în cadrul facultății începe să funcționeze și învățământul de scurtă durată, astfel: 1993 se înființează Colegiul de comunicare profesională, în 1994 Colegiul tehnic de construcții cu specializările: Tehnologia construcțiilor și Organizarea și economia construcțiilor, în anul 1998, Colegiul de arhitectură, iar în 1999 Colegiul de drumuri și poduri.

În anul 1998 se schimbă titulatura în Facultatea de Construcții și Arhitectură în loc de Facultatea de Construcții.

Din anul 1994 funcționează în cadrul facultății ciclul de Studii aprofundate cu durata de 1 an, care în anul 1998 au devenit Studii aprofundate – Master cu durata de 2 ani. Începând cu anul universitar 2001, în cadrul facultății funcționează cursuri de Master cu durata de 1 an, având următoarele direcții de specializare:

  • Infrastructuri pentru transporturi;
  • Structuri și tehnologii noi pentru construcții;
  • Reabilitarea construcțiilor;
  • Probleme speciale de inginerie geotehnică;
  • Optimizarea și modernizarea sistemelor de instalații;
  • Restaurarea ambientelor și clădirilor istorice;
  • Advanced building technologies and management;
  • Managementul internațional al calității construcțiilor metalice sudate;
  • Evaluarea proprietăților imobiliare;
  • Urbanism și amenajarea teritoriului.

Pentru personalul didactic din învățământul liceal de construcții, în cadrul facultății funcționează cursuri de perfecționare, examene pentru definitivat și acordarea de grade didactice. De asemenea, pentru perfecționarea profesională a specialiștilor din proiectare și producție funcționează cursuri postuniversitare și pregătirea prin doctorantură, facultatea având 17 conducători de doctorat în domeniul Ingineria Construcțiilor.